SUMAR
- I. Prezentarea descriptivă și grafică
- II. Hidrografia
- III. Flora și fauna
- IV. Resursele de subsol
- V. Clima și bioclima
- VI. Istoria
- VII. Populația
- VIII. Principalele instituții
- IX. Rețeaua rutieră
- X. Principalele funcțiuni economice
- XI. Componența nominală
- XII. Principalele organizații, partide, culte religioase
- XIII. Lista cu denumirea înfrățirilor, cooperărilor sau asocierilor încheiate
Vărbilău
ploaie ușoară
Vineri
7/4°C
Sâmbătă
8/5°C
Duminică
7/2°C
I. Prezentarea descriptivă și grafică
Regiunea studiată în lucrarea de față este situată în zona colinelor subcarpatice, pe capetele de afundare ale depozitului Flișului paleogen, care constitue cei doi pinteni, Pintenul de Văleni și Pintenul de Homorâciu-Prăjani. La sud, depozitele paleogene sunt mărginite de o importantă linie tectonică de-a lungul căreia ele încalecă peste depozitele neogene. Peste Paleogen invadează dinspre sud Neogenul care formează cuvete dispuse în două zone principale: o zonă meridională de care țin cuvetele de Vitioara-Predeal, Vărbilău-Trestioara și o zonă nordică de care țin cuvetele de Drajna și Slănic.
II. Hidrografia
Comuna Vărbilău se extinde ca suprafață pe trei bazine hidrografice: bazinul râului Vărbilău (92,3%), bazinul râului Cosmina (5,2%) – prin două sectoare: la vest de Coțofenești, pe valea Glodului și la sud-vest de satul Podu Ursului pe valea Manucu, iar cel de-al treilea bazin hidrografic este cel al râului Bughea (2,5%) – în nord-estul comunei. Datorită faptului că cea mai mare parte a suprafeței comunei (38,82 kmp. din 42,06 kmp.) se găsesc în cadrul bazinului râului Vărbilău, majoritatea referirilor hidrografice s-au făcut la acest bazin. Nivelul apei freatice se află la 1 – 3 metri adâncime în zona de luncă și la 4 – 10 metri în zona teraselor inferioare. În hidrografia comunei se impune râul Vărbilău, cel mai mare afluent al Teleajenului, care are o lungime de peste 36 km (11,92 km pe teritoriul comunei) și un bazin hidrografic de 215 kmp (38,82 kmp pe teritoriul comunei).Vărbilăul își are izvoarele în munții Radila Mare (Grohotiș), la altitudinea de 1440 m
III. Flora și fauna
Cea mai mare parte a comunei este acoperită cu vegetație forestieră (43,8%) și pajiști secundare instalate pe locul fostelor păduri (24%). Urmărind repartiția vegetației distingem clar influența elementelor morfometrice – care imprimă zonalitatea verticală, dar și influența elementelor morfologice (bazinete, microdepresiuni), care produc abateri de la regula generală. Zonal, pe altitudine, regiunea este inclusă în etajul nemoral al pădurilor de foioase cu: etajul pădurilor de fag (Fagus silvatica), etajul pădurilor de stejar (între aceste două etaje se distinge un subetaj de amestec, stejar cu fag), dintre speciile lemnoase mai amintind: Quercus robur, Quercus petraea, Fraxinus excelsior, Ulmus procera, Acer campestris.
IV. Resursele de subsol
Solurile sunt din Clasa argiluvisoluri (soluri brune argiloiluviale, soluri brune luvice soluri brune luvice și soluri brune acide, luvisoluri albice). Clasa cambisoluri: (soluri brune acide) Clasa solurilor hidromorfe (soluri negre clinohidromorfe) Soluri neevoluate: (soluri aluviale de luncă, regosol)
V. Clima și bioclima
Radiația solară directă este cifrată la 70 – 75 kcal/cm²anual, iar dacă se adaugă și radiația difuză, se ajunge la o valoare a radiației totale de 115 – 120 kcal. / cmp / an. Din aceasta o parte este reflectată, o alta este absorbită, iar în final rămân 40 – 42 kcal/cm²/ an radiație efectivă ). Comuna Vărbilău se află în cadrul zonei deluroase de tranziție dintre cea montană înaltă ( mai răcoroasă ) și zona de câmpie ( mai caldă ) deci clima va fi de dealuri înalte ( peste 500 m ). Acestui tip de climat îi corespunde o valoare a temperaturii medii anuale de 9 – 10º (media anuală la Câmpina este de 9,6º ), cu amplitudini termice anuale medii de 22 – 24º (în ianuarie media temperaturii este de -2 – 3 °C, iar în iulie de 20…21 °C). Cantitatea medie anuală de precipitații este de 687,0mm.Direcția dominantă a vânturilor este SE și NV,viteza medie= 2–3 m/s.
VI. Istoria
Studiile geologice privind comuna Vărbilău datează încă din secolul XIX. Începând cu secolul al XX-lea se remarcă W. Teissyre în 1907 cu lucrarea „Stratigrafia regiunilor petrolifere din Subcarpați”. În 1927 D. M. Preda publică date privind geologia văii Teleajenului în zona subcarpatică. Studii în ceea ce privește geologia pentru regiunea cuprinsă între valea Teleajenului și Valea Prahovei, se datoresc și profesorului M. Filipescu care începând cu 1926 și până în 1932 a publicat mai multe lucrări privind stratigrafia și tectonica regiunii.
Lucrările cu caracter strict geografic și care să trateze comuna, nu există. Există însă lucrări și nu sunt puține, care tratează o arie mult mai extinsă. În anul 1893 apare „Dicționarul Geografic al județului Prahova”, ce îi avea ca autori pe: P. Brătescu I. Moruzi și C. Alexandrescu, lucrare unde sunt analizate fiecare sat, apă, munte, în parte. În această lucrare, se arată că Vărbilăul era o comună din plaiul cu același nume al județului Prahova, fiind formată doar din satul de reședință, cu 1699 de locuitori. În comună existau trei mori, o școală și două biserici. Aceeași lucrare arată că pe teritoriul actual al comunei era organizata și comuna Livadea, cu satele Livadea și Podu Ursului, având 749 de locuitori și 138 de case; comuna avea 8 mori pe râul Vărbilău și o biserică fondată în 1867. De asemenea, comuna Poiana de Vărbilău, formată și ea doar din satul de reședință, avea 638 de locuitori și 150 de case; ea avea o moară pe râul Vărbilău, o școală mixtă cu 36 de elevi (dintre care 6 fete) și o biserică fondată la 1864 de locuitori. De asemenea, satul Coțofănești făcea parte din comuna Mălăești, iar Bughea de Sus făcea parte din comuna Bughiile din plaiul Teleajen al județului Prahova.
În 1925 Anuarul Socec consemnează comunele Poiana Vărbilău și Vărbilău în aceeași plasă. Comuna Vărbilău avea 2229 de locuitori, iar Poiana Vărbilău avea 700. Comuna Livadea a fost temporar desființată, satele ei fiind transferate comunelor Ștefești (Livadea) și Cosminele (Podu Ursului). În 1931, comuna Livadea a fost reînființată în aceeași compunere.
În „Monografia județului Prahova”, scoasă de Nicolae Pavel și Nicolae Simache în anul 1943, sunt trecute date statistice și analize demografice. În 1966, V. Tufescu – „Subcarpații” – apărută în Editura Științifică, București, în care pe lângă multe alte informații sunt prezentați și Subcarpații Teleajenului și Prahovei. Tot în 1966, V. Mihăilescu – „Dealurile și Câmpiile României” – în care se acordă spre studiu un capitol despre Subcarpații Munteniei Centrale.
În 1950, comunele au devenit parte a raionului Teleajen din regiunea Prahova și apoi (după 1952), din regiunea Ploiești. În 1968, județul Prahova a fost reînființat, iar comunele Livadea, Poiana de Vărbilău, Mălăești și Bughiile au fost desființate, primele două fiind incluse în comuna Vărbilău, a treia împărțită între comunele Dumbrăvești și Vărbilău, iar ultima între comunele Gura Vitioarei și Vărbilău.
VII. Populația
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Vărbilău se ridică la 5.896 de locuitori.
VIII. Principalele instituții
IX. Rețeaua rutieră
Comuna este traversată de șoseaua județeană DJ102, care o leagă spre nord de Slănic și Izvoarele (unde se termină în DN1A) și spre sud de Dumbrăvești, Plopeni, Păulești și Ploiești (unde se intersectează cu DN1B). La Poiana Vărbilău, din acest drum se ramifică DJ100G, care duce spre est prin pădurea Cazacu spre Gura Vitioarei (unde se termină tot în DN1A); iar la Vărbilău se ramifică DJ101T, care duce către Aluniș, Bertea și mai departe, pe un traseu nemodernizat prin păduri, spre Valea Doftanei. Prin comună trece și calea ferată Buda-Slănic, pe care e deservită de stațiile Coțofenești, Poiana Slănic, Vlădești și Vărbilău.